Smiley este unul dintre cei mai îndrăgiți artiști români, iar dovada clară a acestui lucru sunt cei 2 milioane de fani de pe Instagram, care îi vizionează clipurile și îi ascultă piesele.
Pe Smiley îl cunosc toți încă de pe vremea când cânta alături de trupa Simplu, care a fost o adevărată rampă de lansare, atât pentru el, cât și pentru colegii săi din formație. Însă, înainte de a lucra în industria muzicală, artistul a dezvăluit că își câștiga primii bani, chiar la el în oraș, lucrând cu vărul mamei sale.
„Primii bani i-am avut făcând curat în casă şi ai mei îmi mai dădeau câte ceva. Însă bani cu adevărat am obţinut vânzând pepeni în piaţă, cu un văr de-al mamei”, a povestit Smiley, într-un interviu mai vechi.
Conform artistului, acesta ar fi fost și primul contact cu publicul, acesta povestind că se urca pe grămada de pepeni și striga „Hai la pepeni, neamule!”.
Artistul a declarat că anul 2020 a fost unul „imprevizibil”, însă i-a adus și multe motive de fericire.
„2020 este un an al contrastelor pentru mine și cred că nu doar pentru mine. Este și cel mai frumos an, din anumite puncte de vedere, dar și cel mai imprevizibil an, cu știri, statistici și temeri nemaiîntâlnite până acum. A fost un an în care am învățat să trăiesc cu dorul de oameni dragi, de concerte, de trupă, de public, de dimineți fără teamă, de viață de dinainte de pandemie, de întâlniri, de petreceri, de mers hai-hui prin lume, dar și anul în care am reînvățat să mă bucur de ce am, de muzică, de momente de inspirație, de casă, de familie, de prieteni, de vise, de tehnologie cu vastele ei variante cu care ne ajută în această perioadă, de zile liniștite și mai așezate.”, ne-a povestit în exclusivitate Smiley.
Dar ce a învățat Smiley de la 2020 nu s-a rezumat doar la concluzii legate de realitatea cotidiană. Artistul a mai spus: „Cred totuși că cea mai importantă revelație despre mine anul acesta a fost tot o contradicție. Am aflat că sunt, asemeni tuturor oamenilor, MIC în fața problemelor mari ale lumii. Că nu le pot influența sau schimba în bine oricât mi-aș dori, nu le pot evita sau opri. În același timp, am aflat despre mine că sunt MARE, în universul meu, în familia mea, pentru ai mei, că voi deveni tată de fată și că ziua de mâine voi încerca să mi-o fac mai frumoasă alături de cei pe care îi iubesc.”