Cele mai îndrăznețe apariții de pe covorul roșu, care au schimbat regulile pentru totdeauna!

În ultimii ani, tot mai multe vedete ies din tiparele celor mai importante evenimente.

Când spui Premiile Oscar, spui fast și eleganță. În trecut, codul vestimentar pentru astfel de evenimente era foarte clar – bărbații purtau costume negre, iar femeile rochii strălucitoare.

Cu toate acestea, regulile nu mai sunt acum la fel de stricte și aste se datoarează celor care au avut curajul de a fi nonconformiști. Iată unele dintre cele mai îndrăznețe vedete, care au schimbat „regulile jocului” cu aparițiile lor.

Julia Roberts

Julia Roberts susține că nu este prea pasionată de fashion, însă de cele mai multe ori, atrage toate privile cu ținutele ei. De-a lungul timpului, actrița a ieșit în evidență nu numai datorită părului ei superb și zâmbetului celebru, ci și prin curajul său.

La Globurile de Aur din 1990, ea a apărut un costum supradimensionat, semnat Armani. „Nu contează cât de multe haine pui pe tine sau cu ce le accesorizezi, tot tu esti și simt că la sfârșitul zilei trebuie să simt că sunt eu însumi”, a comentat ea la alegerea sa.

Sharon Stone

Sharon Stone a încălcat nu o dată, ci de de două ori regulile nescrise ale covorului roșu. În 1996, totul a fost întâmplător. Actrița plănuise să meargă la ceremonie într-o rochie de seară Vera Wang, dar la livrare, cutia cu rochia a căzut din camion și soferul a trecut peste ea. Incidentul s-a petrecut cu doar o zi înainte de Oscaruri.

Cea care i-a venit în ajutor a fost Ellen Mirojnick, designerul ei de costume din „Basic Instinct”. Ea i-a oferit o ținută superbă formată dintr-o rochie de smoking Armani, o fustă Valentino și o simplă maletă de la Gap.

Și, după ce a primit toate aprecierile pentru ținuta sa, 2 ani mai târziu, vedeta a decis să combine din nou elemente de lux cu haine de mass market. Peste rochia semnată Vera Wang, ea a adăugat o camasă albă, tot de la Gap, care îi arținea chiar soțului ei de atunci, Phil Bronstein.

Jennifer Aniston

Am stabilit deja că Jennifer Aniston este un trendsetter. Ținutele ei combină întotdeauna simplitatea și farmecul și în plus, sunt ușor de recreat. În 1999, actrița a apărut la Premiile Emmy într-o rochie de seară acoperită cu paiete la care a asortat cu o coafură de plajă.

Cum era de așteptat, nu a mai durat mult până când și alte vedete i-au urmat exemplul.

Halle Berry

Multe vedete apar la evenimente cu „cocuri de nuntă” sau bucle foarte bine definite. Dar nu și Halle Berry. La Premiile Oscar din 2002, ea a atras toate privirile nu numai cu rochia ei strălucitoare, ci și cu o tunsoare pixie care a devenit rapid un trend.

Helen Mirren

În 2013, Helen Mirren a zis pas pantofilor eleganți pe covorul roșu. Ea a sosit la premiera filmului „RED 2” într-o rochie smarald, pe care a accesorizat-o cu o pereche de platforme total neobișnuite. Mai târziu, actrița a mărturisit că le-a cumpărat cu doar 39 de dolari dintr-un butic de la Hollywood.

Nicole Kidman

Nu cu mult timp în urmă, apariția pe covorul roșu cu pantofi sau cercei desperecheați, le-ar fi adus vedetelor multe critici. Dar, astăzi, să fii diferit este un lucru de admirat. Brandul de modă Calvin Klein a conceput o colecție de pantofi cu elemente diferite, așa că Nicole Kidman a încălțat o astfel de pereche la Premiile Emmy din 2017.

Timothée Chalamet

Se pare că în ultimii ani, nici bărbații nu vor să se mai încadreze în tiparele impuse de covorul roșu, iar Timothée Chalamet este unul dintre ei. La Festivalul de Film de la Veneția din 2019, actorul a apărut într-un costum argintiu atipic, semnat Haider Ackermann, pe care l-a accesorizat cu o pereche de ciocate.

Questlove

DJ-ul Questlove, a atras toate privirile cu apariția sa de la Premiile Oscar din acest an. Pentru seara cea mare, el ales o pereche de pantaloni negri largi și o cămașa de aceeași culoare, iar ținuta a completat-o cu o pereche de papuci Crocs aurii. Încălțămintea l-a făcut să pară mai puțin oficial și i-a oferit mai multă libertate.

FOTO: Bright Side