Camila Cabello și-a vândut casa din Los Angeles cu 4.3 milioane de dolari: cum arată interiorul locuinței

Camila Cabello și-a luat rămas bun de la casa ei din Los Angeles.

Artista în vârstă de 24 de ani și-a vândut locuința în stil mediteranean cu 4.3 milioane de dolari (cu 350.000 de dolari mai mult decât prețul de listare). Artista a fost reprezentată de Scott Moore, în timp ce Denise Rosner, o agentă imobiliară celebră din cadrul companiei Compass s-a ocupat de tranzacție.

Casa are o curte privată, finisaje de lux la interior, dar și pereți de sticlă care-i oferă o priveliște superbă asupra naturii și piscinei de exterior, astfel încât, așa cum se arată în descriere, cel/cea care a cumpărat-o se va simți ca într-o vacanță. 

Din curte nu lipsesc nici spațiile de luat masa, grătarul, cât și un șemineu. Bucătăria este modernă și perfect echipată, cu aplicații realizate din oțel inoxidabil, iar imediat lângă este living-ul, cât și zona de dining. Locuința are trei dormitoare, dar și un studio de înregistrări. Vila promite o experiență zen, într-un design „romantic și opulent”, iar noi suntem convinși că cel/cea care a cumpărat-o nu va regreta o clipă alegerea făcută.

În plan personal, Camila s-a despărțit recent de Shawn Mendes, după doi ani de relație. Cei doi nu au oferit motive despre alegerea lor, dar le-au spus fanilor că încă se iubesc și vor rămâne prieteni mereu. Mai mult, Shawn a scos apoi o piesă, „It’ll Be Okay”, prin care transmite același mesaj.