Premiile Oscar 2022 au avut și un moment extrem de sensibil: modul tandru în care Lady Gaga s-a comportat cu Liza Minnelli

Premiile Oscar 2022 aproape s-au pierdut în anonimat după palma dată de Will Smith lui Chris Rock. Cu toate astea, a existat și un moment sensibil pe scenă, unde Lady Gaga și legendara Liza Minnelli au fost protagoniste.

În tot haosul generat de actor și comediant în cadrul ceremoniei, Lady Gaga și Liza Minnelli au reușit să fure atenția Marelui Internet, atunci când au pășit pe scenă pentru a prezenta nominalizații la categoria „Cel mai bun film.”

„Vezi asta, publicul te iubește”, i-a spus artista de 36 de ani vedetei în vârstă de 76 de ani, care a fost primită cu aplauze în picioare de către cei prezenți la eveniment. La un moment dat, Minnelli a părut că are probleme cu foile din mâini și a spus că „nu înțelege”, clipă în care Gaga a sărit în ajutorul ei și i-a spus „te ajut eu”, în timp ce luat-o de mână.

„Bună seara. Știți că iubesc să lucrez cu legende. Sunt onorată să pot prezenta ultimul premiu al serii alături de o adevărată legendă a showbiz-ului”, a spus Gaga. Publicul nu a ezitat să aplaude reacția ei, cât și prezența Lizei, cea care sărbătorea și 50 de ani de la lansarea filmului „Cabaret”, pentru care a luat Oscarul pentru „Cea mai bună actriță.”

Minnelli a venit pe scenă într-un scaun cu rotile, iar în clipa în care a început să citească de pe prompter și să devină confuză, Gaga a ajutat-o din nou. La final, cântăreața s-a apropiat de Liza și i-a spus: „Am eu grijă de tine”, iar artista i-a răspuns: „Știu.”

În timpul momentului de pe scenă, Lady Gaga a cântat și câteva versuri din „Willkommen”, melodie din filmul „Cabaret.” Minnelli s-a uitat la ea și i-a transmis: „Sunt așa fericită să fiu aici, în special alături de tine. Sunt cea mai mare fană a ta.”

Ce s-a întâmplat cu Liza Minnelli

Liza Minnelli s-a născut în inima showbiz-ului, datorită părinților săi - Judy Garland și Vincente Minnelli. Și-a dovedit propriul talent și succes în actorie, muzică și dans, iar de-a lungul carierei sale a câștigat 4 premii Tony, 2 Grammy-uri, un Emmy și un Oscar.

Vedeta a avut un destin privilegiat, dar nu lipsit de controverse. Liza s-a luptat aproape toată viața cu dependența de alcool, la fel ca mama ei. Liza a reușit să-și depășească condiția abia în 2015 și de atunci nu a mai pus alcool în gură. „Toată viața mea m-am luptat cu alcoolismul. L-am moștenit, a fost groaznic, dar mereu am cerut ajutor”, a spus ea într-un interviu acordat celor de la The Guardian.

Mama ei a murit din cauza unei supradoze, iar după asta, Minnelli a început să ia Valium, pentru a face față durerii. Tatăl ei a internat-o într-un centru de dezintoxicare, dar în 2005 a revenit la alcool, lucru pe care l-a recunoscut public, după ce, din cauza unei beții puternice, a căzut din pat și s-a lovit fizic.

„Deci ce faci? Te ridici și mergi înainte și încerci să nu o mai faci. Lucrurile bune și cele rele, cred că toți am fost aici. Ale mele au fost publice însă. Toată treaba este să ridici mâna. Nu să te ascunzi și nici să te prefaci că ești ok. Ridici mâna, ăsta este cel mai bun lucru.”

Pe lângă toate astea, în 2000, la 54 de ani, aproape și-a pierdut viața, după ce a fost internată în spital cu encefalită virală, iar doctorii i-au spus că-și va petrece întreaga viață într-un scaun cu rotile.

Într-un interviu către Dateline NBC, ea a spus: „Nu puteam să merg, să vorbesc și ei mi-au spus că așa va fi. După ce am auzit asta, au plecat din cameră, iar eu m-am întors către perete unde am spus „A, B, C.” Avea repetiții la Carnegie Hall, am vrut să trăiesc. Întotdeauna am vrut să trăiesc. Oamenii de obicei nu-și revin așa cum am făcut-o eu, dar nu m-am dat bătută. Pur și simplu nu am putut să o fac.”

În ciudat tuturor acestor experiențe, Liza continuă să privească viața cu optimism. Când a împlinit 76 de ani a spus: „Sunt fără vârstă. Sincer. Nu mă gândesc niciodată la vârstă. Jumătate din timp simt că am 12 ani, iar în restul timpului simt că am 80 de ani. Deci cred că sunt undeva la mijloc. Încă am zvâc în mine, încă mai am de trăit.”