Justin Timberlake și-a vândut întreg catalogul muzical pentru o sumă generoasă. A meritat sau nu?

Justin Timberlake a renunțat la dreptul pieselor sale pentru foarte mulți bani.

Artistul și-a vândut întreg catalogul muzical către firma londoneză Hipgnosis Song Management și a cedat dreptul a peste 200 de melodii pe care le-a scris sau co-scris, cum ar fi „SexyBack”, „Can't Stop the Feeling”, „Mirrors.” 

Suma primită de cântăreț pentru această tranzacție nu a fost dezvăluită, însă surse de la The Wall Street Journal susțin că ar fi vorba de peste 100 de milioane de dolari. Colecția muzicală a lui Justin se întinde pe o perioadă de 20 de ani - el a cunoscut faima în 1995, odată cu trupa NSYNC, iar apoi s-a lansat solo, unde a scos 5 albume de studio și peste 40 de single-uri.

Vânzarea s-a încheiat în decursul unui an și face parte dintr-un hype în rândul muzicienilor, care au ales să facă asta, cum ar fi Bob Dylan, Bruce Springsteen, Neil Young și Stevie Nicks. 


„Mulți dintre cei care își vând cataloagele muzicale sunt într-un punct al vieții în care-și pregătesc moșiile și se gândesc la viitor, deoarece pentru ei are sens să-și vândă muzica, astfel încât să-și poată întreține familiile”, a spus Hannah Karp, director editorial Billboard, celor de la CNN.

Justin, la doar 41 de ani, nu se încadrează în categoria de mai sus, dar nu este singurul artist tânăr care a luat o astfel de decizie - grupul electro Chainsmokers și-au vândut catalogul companiei în 2019, iar Shakira a făcut același lucru, la începutul anului. Deal-ul semnat de el include doar cântecele asupra cărora a contribuit la versuri.


De-a lungul carierei sale, Timberlake a vândut peste 150 de milioane de albume – 88 de milioane ca artist solo și 70 de milioane cu NSYNC, dar a câștigat și 10 premii Grammy din 39 de nominalizări, 11 MTV Video Music Awards, 20 ASCAP Pop Music Awards, 10 Teen Choice Awards, Contemporary Icon Award al Songwriters Hall of Fame, patru premii Primetime Emmy, o nominalizare la Oscar pentru „Cel mai bun cântec original” și o diplomă onorifică de doctor în muzică de la Berklee College of Music.