Eva Timush lansează "Falling", o piesă ca o plimbare noaptea cu mașina

Eva Timush, artista cu o comunitate în online impresionantă și o ascensiune continuă pe TikTok, are toate ingredientele necesare devenirii unui star adevărat.

Talentata artistă s-a alăturat echipei Global Records la începutul acestui an, „Tattoo” fiind primul single lansat anul acesta, urmat de o colaborare cu Sickotoy pentru piesa „Too Deep”. Noul single - „Falling” – a fost creat în campul organizat anul acesta de Global Publishing în Ibiza și exprima perfect vibe-ul energic al nopților lungi, în care tot ce vrei să faci este să dai muzica la maxim în mașină și să te plimbi.

Piesa a fost compusă de Alida, Sebastian Barac și Marcel Botezan, producția fiind făcută de Marcel Botezan, Alex Cotoi și Sebastian Barac. Videoclipul piesei regizat de către NGM Creative și produs de către Loops Poduction ne prezintă firea senzuală și misterioasă a artistei.

„Mă bucur foarte mult că am putut să lucrez cu o echipă atât de talentată. Fiecare dintre noi are nevoie de o pauză la un moment dat, o pauză în care să te deconectezi de la tot, să te urci în mașină și să te plimbi prin noapte ca să îți lipezești mintea. Iar <<Falling>> fix despre asta este„ ne spune Eva Timush.

EVA TIMUSH este o stea în devenire, născută în Republica Moldova, cu o comunitate online impresionantă. Fanbase-ul său a început să prindă contur după apaițiile ei în talent show-uri, precum Next Star România & Românii Au Talent, dar și alte emisiuni, unde  a strâns milioane de views cu momente captivante.

Mai mult de atât, aceste concursuri i-au sporit abilitățile si experiența de artist live, încât prezența ei de la Vocea României a fost foarte bine primită, ea ajungând până în semi-finale. EVA TIMUSH este un spirit liber, gata să cucerească lumea, cu o voce incredibilă și o frumusețe dezarmantă. Printre cele mai recente single-uri ale artistei se numără „Tattoo” și „Too Deep”, colaborarea alături de Sickotoy.