Piesa a fost compusă și produsă de Carla’s Dreams, Marcel Botezan și Sebastian Barac și este o confesiune care prezintă povestea miilor de pași, de locuri vizitate, de sentimente intense și emoții speciale din cei 10 ani de întâlniri constante cu publicul în diverse colțuri ale lumii.
Videoclipul semnat de Roman Burlaca este disponibil pe YouTube, iar de implementarea proiectului s-au ocupat Global Records (casă de discuri) și Good Game Industry (agenție de publicitate specializată pe gaming).
Melodia face parte dintr-o colaborare cu compania globală de jocuri video Garena, deținătoarea celui mai descărcat battle royale mobile din lume, Free Fire, și îl transpune pe artist în joc prin intermediul unui costum special format din adidași, mască și hanorac.
Carla’s Dreams intră într-o galerie selectă de personalități care colaborează cu Garena și apar în jocul Free Fire printre care muzicianul Justin Bieber, trupa sud-coreeană BTS sau fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo.
„Adidașii gri” va putea fi ascultată în meniul jocului, iar accesoriile Carla’s Dreams vor putea fi obținute de jucători gratuit, de la 1 ianuarie, 2023, la îndeplinirea anumitor misiuni.
„Anonimatul este un simbol universal ai cărui reprezentanți, evident, suntem. Alături de Free Fire am reușit să îl ducem încă mai departe, să îl transformăm. Mereu am fost fani ai încercărilor, iar această experiență ne face să rămânem astfel” a declarat Carla’s Dreams.