Cillian Murphy a devenit imaginea masculină a brandului de lux Versace

Cillian Murphy a fost anunțat ca fiind noua imagine masculină a brandului Versace, debutul său fiind lansat la nivel global pe 3 aprilie.

El este cea mai recentă vedetă dintr-o listă apreciată de celebrități care au reprezentat brandul de modă italian de lux.  De altfel, starul Oppenheimer se alătură lui Anne Hathaway în fruntea noii campanii Versace Icons.

Luna trecută s-a anunțat că Murphy va fi imaginea colecției inaugurale Versace Icons pentru bărbați. Colecția pentru femei a fost lansată în primăvara anului trecut și a fost prezentată de Hathaway, colega lui Murphy din The Dark Knight Rises.


Acum, a fost lansată colecția pentru bărbați, care propune „o garderobă completă de articole de bază zilnice, inclusiv croitorie, denim, tricotaje, pantofi, genți și accesorii cu coduri ale casei imediat recognoscibile", potrivit site-ului Versace.

Colaborarea, care se pare că este primul parteneriat cu o marcă a lui Murphy, urmează apariției sale la Premiile Oscar de luna trecută, unde a acceptat premiul pentru cel mai bun actor într-un costum personalizat Atelier Versace.

Donatella Versace a declarat (via GQ): 

„Sunt încântată că Cillian se alătură familiei Versace. Este cu adevărat excepțional și își merită pe deplin premiul Oscar. Este magnetic și hipnotizant în fața unei camere de filmat și mi-a plăcut să-l văd dând viață brandului Versace.”

Ea a mai spus că Cillian este unul dintre cei mai buni actori din ziua de azi și îl admiră și îl respectă foarte mult. 

În altă ordine de idei, luna trecută a fost confirmat faptul că Murphy se va întoarce pentru un film Peaky Blinders.