Irina Rimes lansează piesa „În locul meu”, a doua din „Trilogia II”

Cântăreața continuă proiectul original despre realități alternative care conduc spre același final.

„Trilogia II” semnată de Irina Rimes continuă cu a doua piesă, „În locul meu”. După ce a lansat, de curând, prima melodie a acestei trilogii,„Beau”, Irina continuă acest proiect original despre realități alternative care conduc spre același final cu piesa „În locul meu”.

Textul piesei este scris de Irina, iar producția le aparține lui Costin Bodea și Alexandru Cotoi. Întreg proiectul beneficiază de o producție video aparte, în care cele trei videoclipuri, împreună cu un intro și un outro ce conțin cheia întregii povești, formează un scurt metraj cinematic.

„Trilogia II” evocă lupta continuă, dar uneori în van, dintre individ și soartă. Irina este pusă față în față cu variante alternative ale realității, concluzia poveștilor fiind însă de fiecare dată aceeași, indiferent de drumul ales pe parcurs. În cadrele din intro-ul Trilogiei, fanii o pot vedea pe Irina aflată față în față cu trei uși albe, pe un platou de televiziune. Prezentatorul o îndeamnă pe artistă să aleagă una dintre uși, respectiv una dintre variantele realității artistei. Odată cu lansarea single-ului „În locul meu", se dezvăluie și alegerea Irinei: ea intră pe cea de-a doua ușă.

Ca și în cazul albumului „Despre el”, videoclipurile au fost realizate de catre NGM Creative, în conceptul lui Dan Floroiu și al lui Bogdan Păun, DOP Alexandru Mureșan și regie Bogdan Păun. Producția videoclipului a fost realizată de către Loops Production.