Chalenge-ul de 12 ani, în cazul Cleopatrei Stratan, a fost unul care a meritat așteptarea. Are cu siguranță moștenit talentul de la tatăl ei, interpretul Pavel Stratan și era de așteptat să facă și ea carieră în muzică.
După ce a cucerit marea scenă la doar 3 ani, intrând de 6 ori în Cartea Recordurilor, inclusiv pentru cea mai tânără interpretă într-un concert live de două ore în fața unui public numeros, Cleopatra Stratan s-a relansat în vara anului trecut cu piesa „Te las cu inima”, în clipul piesei reapărând îmbrăcată în celebra rochiță cu buline.
„Am zis că dacă ies după acești 12 ani, să se merite lansarea după un lung interval de timp în care nu am apărut”, a spus Cleopatra. Și așteptarea, potrivit publicului de acasă și a celui de peste Prut, s-a meritat.
Chiar dacă tânăra interpretă dedică mult timp școlii, fiind elevă în clasa a zecea, muzica, spune ea, râmâne pe primul loc. De altfel, Cleopatra a terminat acum doi ani și școala de teatru, lucru care o va ajuta în cariera de interpretă. Și mai are o pasiune: ea scrie versuri, inclusiv pentru muzică.
„În acești 12 ani mi-am dat seama că tot ce înseamnă Cleopatra Stratan este artă, pentru că îmbin muzica, teatrul și poezia”, a menționat Cleopatra.
Interpreta ne-a mărturisit că pregătește o surpiză pentru fani. Pe 21 martie va fi lansată piesa „Pupă-mă” în colaborare cu de Moga Music, cei cu care a lucrat și pentru piesa „Adio”.
La numai 15 ani Cleopatra Stratan a demonstrat că ambiția și dedicația împachetate frumos în muncă și talent creează artă. Iar noi ne bucurăm de performanțele ei și îi dorim mult succes!