Nu există Crăciun fără Macaulay Culkin, așa că nu e de mirare că imaginea actorului a devenit un simbol pentru perioada sărbătorilor.
Celebrul actor a apărut recent într-o nouă reclamă de Crăciun, pentru brand-ul suedez „Happy Socks”, care a lansat trei modele de șosete, special pentru sărbători. În spot-ul publicitar, Macaulay se autoironizează, spunând că: „Fiecare zi e o sărbătoare. Cu excepţia Sărbătorilor. Sunt prea bătrân pentru asta“.
Evident, actorul face referire la personajul Kevin McCallister, care i-a adus celebritatea în anii 90, în seria de filme „Singur Acasă”. Din reclamă nu putea să lipsească un moment inspirat din filmul „Home Alone”, așa că la final, Macaulay recreează faimosul țipăt din film, din scena în care acesta se bărbierește cu produsele tatălui său.
Anul trecut, Macaulay Culkin a apărut într-o altă reclamă de Crăciun, în care l-a portretizat tot pe simpaticul Kevin McCallister. În reclama de anul trecut, pentru Google Assistant, actorul a recreat mai multe scene celebre din film, iar spot-ul a devenit viral.