Artiștii și creatorii de conținut Global Records își încurajează fanii să stea acasă. Mesajul transmis de aceștia!

#AcasaSuntemBine

În această perioadă, în care cel mai important este să stăm acasă, să ne informăm din surse oficiale și să avem foarte mare grijă la igienă, artiștii și creatorii de conținut Global Records au lansat campania #AcasaSuntemBine.

Astfel, redescoperim bucuria de a sta împreună, de a ne trezi în toiul jocului, atunci când transfomăm o zi de curățenie într-o zi de concert live, sau când învățăm să petrecem timpul cât mai creativ. INNA, Irina Rimes, The Motans, Selly, Alina Ceușan, Antonia, Roxen, Alina Eremia și Pain sunt doar câțiva dintre cei care le transmit mesaje urmăritorilor lor.

Artiștii nu au renunțat la activitățile cu care erau obișnuiți, însă le-au mutat acasă, fiind aproape de fanii lor prin intermediul rețelelor sociale, unde zilnic fac live-uri sau postări. Prin video-uri realizate în incinta propriilor case, aceștia le transmit mesaje fanilor, încurajându-i totodată să rămână în casă și să aibă grijă de ei și de cei dragi.

În toată perioada următoare, artiștii și creatorii de conținut Global Records vor fi aproape de urmăritorii lor pe platformele de online, prin conținutul pe care-l vor crea zilnic pentru ei.