Cleopatra Stratan l-a găsit pe Ghiță. Iubitul artistei este un cunoscut cântăreț român!

Îți dăm un indiciu, cuplul a lansat împreună piesa „Cozonac”, chiar înainte de Sărbătorile de iarnă

Cleopatra Stratan l-a găsit pe Ghiță! Celebra artistă, în vârstă de 17 ani, trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Edward Sanda. Cântărețul a confirmat relația de curând, și a avut numai cuvinte de laudă la adresa iubitei sale.

Da, suntem împreună! Atunci când au apărut speculaţiile că noi eram împreună, nu eram. Colaboram strict muzical, ne vedeam la studio, am lansat o piesă împreună şi după ce a bubuit toată chestia aia, am continuat să vorbim. Oricum vorbeam foarte mult şi foarte des şi cumva ne-am apropiat inevitabil. Am simţit că avem foarte multe în comun, avem o conexiune foarte frumoasă împreună şi suntem chiar la fel în tot. Tot ceea ce am căutat eu vreodată văd acum în ea. E chiar ce căutam eu“, a mărturisit Edward Sanda.

În prezent Cleopatra Stratan se află la Chișinău, acolo unde încă este stare de urgență, însă Edward Sanda se află la București și mai are de așteptat câteva zile până când o va putea revedea pe iubita sa.

Suntem fericiţi, dar acum e o mică problemă pentru că eu nu pot intra în Chişinău până pe data de 30 iunie, fiind stare de urgenţă“, a mai adăugat cântăreţul.
Cei doi artiști au colaborat în 2018, când au lansat împreună piesa „Cozonac”, chiar înainte de Sărbătorile de iarnă.

Iar în 2019, Cleopatra Stratan a lansat piesa „Eu m-am pierdut”, care a fost compusă de Edward Sanda.

Artista născută în Republica Moldova deține nu mai puțin de șase recorduri internaționale – cel mai tânăr artist care a lansat un album de succes, cel mai tânăr interpret care a susținut un concert live de două ore în fața unui public numeros, cel mai bine plătit artist care a primit 10.000 de euro pentru o singură piesă, cel mai tânăr interpret care a primit trei premii MTV, cel mai tânăr interpret care a avut un hit no.1 într-o țară la nivel național și cel mai tânăr cântăreț de succes.