Cinci locuri bântuite din România

Poveștile lor îți vor da fiori

Poveștile cu vampiri și strigoi sunt deja celebre, când vine vorba de România, iar Castelul Bran este cu siguranță destinația preferată a turiștilor străini.

Însă, pe lângă celebrul castel al lui Dracula, în România se află și alte locuri pline de mister, despre care s-ar spune că ar fi bântuite.

Diferite legende despre fantome, dispariții misterioase și OZN-uri circulă de câteva zeci de ani în jurul mai multor locații din țara noastră. Așa că iată poveștile acestor locuri!

Mănăstirea Chiajna

Cele mai înfiorătoare legende ale Capitalei se învârt în jurul ruinelor Mănăstirii Chiajna din Giuleşti-Sârbi. Crime, dispariţii stranii şi boli groaznice – toate au fost puse de localnici pe seama bisericii abandonate, în ultimele două secole, imediat după ce a fost construită.

Mănăstirea a fost ctitorită în perioada lui Alexandru Ipsilanti și finalizată în timpul fanariotului Nicolae Mavrogheni. Potrivit legendei, lăcaşul de cult nu a apucat să fie sfinţit, iar preoţii nu au slujit niciodată aici, din cauză că mănăstirea a căzut pradă turcilor, în timpul invaziilor otomane.

Toţi localnicii au auzit despre crimele petrecute pe aici sau despre poveştile cu fantome şi umbre inexplicabile.

Acum mulţi ani, când eram mai tânăr, treceam cu căruţa pe lângă mănăstire într-o noapte şi am văzut mai multe umbre pe pereţii din exterior. Mi-a îngheţat sângele în vene de frică. Nu am mai trecut pe-acolo multă vreme, dar apoi a trebuit să reiau traseul, obligat-forţat, ca să ajung la groapa de gunoi, de unde mai adun şi eu fiare vechi”, a povestit un bătrân din zonă pentru site-ul turismistoric.ro.

O altă legendă a locului spune că toate blestemele ce s-au năpustit asupra mănăstirii se trag de la clopotul bisericii care, de frica otomanilor, a fost coborât din turlă şi aruncat în apa Dâmboviţei.

Pădurea Hoia Baciu

Pădurea Hoia-Baciu, cunoscută și sub numele de „Triunghiul Bermudelor din România” este considerată unul dintre cele mai înfricoșătoare locuri din țară. Localnicii spun că cei care trec prin pădure au senzații ciudate, cum ar fi stări de vomă, greață și chiar arsuri de piele.

Descoperă România. Pădurea Hoia Baciu, între mit și realitate ...

Denumirea pădurii - Horia Baciu vine de la numele unui păstor, care a povestit cum i-a dispărut turma de 200 de oi la puțin timp după ce a intrat în pădure. Locul straniu a intrat în atenția presei internaționale atunci când Emil Barnea un fost tehnician militar a fotografiat un așa zis OZN. Conform spuselor omului din anul 1968, presupusul obiect ce nu putea fi identificat plutea chiar peste Poiana Rotundă.

Luminile puternice care apar noaptea, din senin și care dispar la fel de repede, forma ciudată a unor copaci, toate acestea fac din Pădurea Hoia-Baciu să fie numită de unii poarta către o altă lume, sau sălașul necuratului.

Castelul Iulia Hașdeu

Poveştile cu fantome din castelul Iuliei Hasdeu dăinuie încă din perioada interbelică. Este locul în care tatăl îndurerat, savantul Bogdan Petriceicu Hasdeu, a încercat să dialogheze prin şedinţe de spiritism cu fiica sa răpusă de TBC în floarea vârstei.

Iulia Hasdeu a fost înzestrată cu daruri ieşite din comun: vorbea o franceză elevată la 2 ani. La 11 ani a scris o piesă de teatru, iar la 16 ani a fost admisă la Sorbona. Boala a răpus-o însă la doar 19 ani.

Supranumit Castelul Magului sau „Templul Spiritist de la poalele Carpaţilor”, edificiul din Câmpina este unicul templu spiritist din lume. Legendele spun că celebrul castel este vizitat în fiecare noapte de fantoma Iuliei Hașdeu, iar cântecul său la pian se poate auzi din spatele pereților. Din când în când, acordurile sfâşietoare ale clapelor de pian sunt răsplătite cu aplauze fantomatice, şi ele puse pe seama unui duh.

Pădurea Trivale

Pădurea Trivale ar putea deveni rezervaţie naturală de interes ...

Pădurea Trivale din Pitești este cu siguranta un loc pe care nu vrei sa il vizitezi pe timpul nopții. Se zvonește că aici își face apariția fantoma unei mirese. Fantoma miresei apare în fata cuplurilor necăsătorite pentru a se răzbuna pentru povestea ei de dragoste neîmplinită

Cei mai în vârstă, care au trăit pe lângă pădurea din Trivale, spun că uneori, în serile liniștite, se aude prin pădure bocetul miresei, care se plimbă printre copaci.

Troița miresei din Găiești

Povestea cutremurătoare a miresei moarte în ziua nunţii ei ...

„Drumul Crucilor“, aşa cum este denumit Drumul Naţional 7, din judeţul Dâmboviţa, bagă spaima în şoferii tineri. La Ieşire din Găeşti, înspre Bucureşti, la 24 septembrie 1936, a murit, chiar în ziua nunţii ei, Margareta Ştefănescu, o tânără de 26 de ani. De atunci, spun localnicii, tânăra ar bântui locul. Mulţi tineri necăsătoriţi şi-au pierdut viaţa în accidente violente de maşină în zonă.