Smiley și Gina Pistol au confirmat în sfârșit vestea cea mare – cei doi vor deveni părinți! Prezentatoarea TV a făcut primele declarații despre sarcină, în cadrul unei postări pe Instagram.
„Noi acum înseamnă TREI! În urma unor analize medicale, acum câțiva ani, am aflat că șansele ca eu să rămân însărcinată pe cale naturală sunt foarte mici. Iată că Dumnezeu a avut alte planuri pentru noi! Am avut multe emoții, nici nu am îndrăznit să mă bucur sau să răspândesc vestea până când nu i-am auzit inima cum bate și am știut că totul este bine.”, a declarat Gina Pistol.
În sfârșit, a venit momentul să aflați de la noi ce am făcut în ultimii 3 ani și cum, din 2 oameni care se iubesc, vom deveni 3!
Este mult râs, mult plâns de fericire, multă susținere și multă emoție în viața noastră și în acest oracol video pe care îl împărțim cu voi, cu toată recunoștința pentru susținerea și mesajele pe care le-am primit până acum. Mulțumim!”, a scris Gina, pe contul personal de Instagram.
De asemenea, pe contul de YouTube de al artistului, cei doi au publicat un videoclip, în care au vorbit despre cum au aflat că vor deveni părinți.
„Am avut o zi grea de filmare. (…) Am ajuns acasă pe la 1 jumătate dimineața. Am făcut testul și i-am zis că sunt însărcinată. (…)”, a povestit Gina.
Cei doi au dezvăluit că vor deveni părinții unei fetițe, iar Smiley este pregătit deja pentru rolul de tătic.
„Eu nu am avut niciodată în plan să am fată sau băiat. Cumva, Gina simțea că e băiat. Bă, ce-o fi să fie sănătos. M-am emoționat mai tare când am aflat că e fetiță. Eu le spuneam prietenilor bă, dacă o să fiu tată de fată, o să fiu terminat. Tații de fete devin foarte sensibili la fete. E foarte greu să îi refuzi ceva. Ești victimă totală”, a mărturisit Smiley.
Urmărește mai jos vlog-ul în care Smiley și Gina au dezvăluit mai multe despre relația lor!